Am ajuns a doua oara in Muntenegru, insa de data aceasta m-am concentrat mai mult pe regiunea de munte. Zonele vizate au fost Parcul National Prokletije, Parcul National Durmitor, plus un pic de Golf de Kotor, cu a sa cetate cosmopolita.

Pentru toti cei ce m-au intrebat cum a fost pe la „Munte”, vreau sa spun ca in luna mai am nimerit sa fie plini de flori. Si de ploi, desi asta nu este o regula. Ploaia ne-a urmat pe oriunde ne-am dus, ca intr-un inceput de vara, am avut parte si de piatra de doua ori, insa se termina repede si soarele isi reintorcea, zambitor, fata catre noi.

Si inca ceva nou, Cetinje. Capitala istorica nu m-a impresionat personal, desi a reprezentat un popas placut pentru noi. In schimb Manastirea Ostrog, construita direct in stanca, este un loc exceptional, un loc in care simti ca poti sa apuci zeii de-un picior, atat de aproape esti de nori.

Una dintre cazari a fost in Zabljac (o statiune potrivita mai degraba pentru sporturile de iarna), insa nu orasul, ci lacul feeric de acolo m-a dat pe spate. Pe malul sau m-am simtit ca intr-o poveste! Si la un moment dat ne-au purtat din nou pasii catre Tara, un rau de un turcoaz inconfundabil, unde se face rafting intr-o veselie.

Anyway, iata cele trei aspecte prin care, cred eu, Muntenegru se diferentieaza de alte tarisoare:

1. Este o tara extrem micuta dar bogata in relief (are cam marimea a doua judete din Romania). Cand am remarcat acest aspect, gazda noastra s-a dus in casa si a adus un fier de calcat. Ca s-o intinda, carevasazica.

2. Muntii lor mi s-au parut incredibili. Dumnezeiesti chiar. Acolo am aflat urmatoarea legenda rurala: se pare ca Dumnezeu se plimba cu un sac de pietre pe deasupra tarilor si arunca de sus cu ele. Dar, odata ajuns asupra acesteia, a scapat sacul, si asa a ajuns Muntenegru sa fie plin de pietre.

3. In Durmitor (nu-n dormitor, atentie) este un drum foarte fain: asfaltat, cu o singura banda. Pe acesta am intalnit cai, milioane de motociclete, si chiar un cos de baschet (nu neaparat in aceasta ordine). Acum, nu stiu daca ma intelegeti, cele enumerate nu erau pe marginea drumului, erau chiar in mijlocul drumului! Insa ce m-a impresionat cu adevarat este cat de civilizati sunt muntenegrenii in privinta sofatului: intotdeauna se dadeau la o parte ca sa te lase pe tine sa treci. 

Nu prea am inteles noi semnele pentru trasee, insa intr-un fel sau altul ne-am descurcat. A fost prima data cand m-a privit o capra neagra in ochi, de la cativa metri, inainte de a se alatura, zbudalnica, suratelor sale. After all, nu te numesti montaniard pana cand nu iti sare Rupicapra Rupicapra muntenegreana (pe al sau nume latin) in fata.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.