Cum sa renunti la parti din tine

Cu totii facem sacrificii. Poate renuntam sa ne intalnim cu un prieten care nu-i place lui. Poate nu mai stam tarziu in oras ca sa nu ne strige ea. Poate ca amandoi facem ceva ce nu ne place asa de tare pentru ca este pur si simplu un lucru pe care il putem face impreuna. Dar atunci cand apare sacrificiul, inseamna ca o persoana trebuie sa renunte la ceva. Si crezi ca o relatie bazata pe sacrificiul unei persoane poate sa functioneze in timp?

Nu mai bine faci ce vrei pana la capat, decat sa renuntati amandoi la ce va doriti pentru jumatati de masura? Cum ar putea asta sa va implineasca?

Sa fie clar, nu cred in compromisuri. Cu toate acestea, pentru fericirea sau (macar) linistea altuia am urcat multe trepte. Ca in toate relatiile profunde, am simtit nevoia sa dau mai mult decat sa primesc, in iubire si in prietenie. Am fost oarba sau autodistructiva? Am cautat mereu armonie, desi deseori am pornit razboaie, dar armonia si pacea uneori au un cost dur: luarea unei decizii.

Cred ca intrebarile pe care ni le punem singuri sunt mai importante decat cele puse de cei din jur.  Si eu am una: cum identifici o relatie toxica? Se vorbeste mult, de ceva vreme, despre eliminarea persoanelor toxice din jurul tau. Dar ce se intampla daca tu esti cel toxic? Atunci cand iti dai seama de greselile tale e clar ca nu esti, pentru ca le rationalizezi, insa se poate sa nu iti dai seama. Se prea poate sa fii.

In realitate, cu totii avem alegeri pe care le facem. Chiar si atunci cand simti ca esti legat si nu poti renunta la parti din tine, o alegere este undeva acolo. Iar viata ne demonstreaza mereu ca nu exista o cale perfecta. Nu cred in bullshit-urile care circula pe retele sociale, gen “viata are un plan mult mai bun pentru tine” sau “cand o usa se inchide o alta se deschide”. Maybe la urmatoarea usa vei da de ceva mult mai rau, un monstru (ca in mediatizatul caz al pustoaicelor de la Caracal) sau o camera goala, din care nu poti sa iesi (ca o boala, sau, mai simplu, singuratate).   

Asa ca haide sa lasam vrajeala si sa nu mai renuntam la parti din noi. Un altul nu ne va face fericit. Noi putem, insa. Cand acel altul va pleca, e posibil sa ramai cu un gol in suflet, si sa nu mai stii cine esti. Sa nu mai ai nimic, pentru ca incet-incet, fara sa iti dai seama, ai renuntat pe rand la ce te definea, la ce iti facea placere, la ce iubeai sa faci. Si apoi, la fel cum nu renunti la fumat pentru ca nu simti ca te imbolnaveste, te trezesti ca sufletul tau e pe patul de moarte. Si poate ca nu e lipsa conexiunii spirituale cu persoana iubita cea care te omoara, poate ca e lipsa tuturor celorlalte conexiuni. Cu prietenii, cu corpul sau cu micile tale placeri (ne)vinovate.